Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal;Decizie nr.52/2012 privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video, Publicată în M.Of. nr. 389 din 11.06.2012
Instalarea şi utilizarea sub aspect tehnic a echipamentelor şi elementelor componente ale sistemului de supraveghere video se realizează în conformitate cu reglementările legale în vigoare( instalarea se face numai de personal licentiat IGP).Prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea sistemelor de supraveghere video se efectuează cu respectarea regulilor generale prevăzute de art. 4 din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în special a principiului proporţionalităţii scopului. Art. 4 Supravegherea video poate fi efectuată, în principal, în următoarele scopuri: a) prevenirea şi combaterea săvârşirii infracţiunilor; b) supravegherea traficului rutier şi constatarea încălcării regulilor de circulaţie rutieră; c) asigurarea pazei şi protecţiei persoanelor, bunurilor şi valorilor, a imobilelor şi a instalaţiilor de utilitate publică, precum şi a împrejmuirilor afectate acestora; d) îndeplinirea unor măsuri de interes public sau exercitarea prerogativelor de autoritate publică; e) realizarea unor interese legitime, cu condiţia să nu se prejudicieze drepturile şi libertăţile fundamentale sau interesul persoanelor vizate. Art. 5 (1) Supravegherea video poate fi efectuată în locuri şi spaţii deschise sau destinate publicului, inclusiv pe căile publice de acces de pe domeniul public sau privat, în condiţiile prevăzute de lege. (2) Camerele de supraveghere video se montează în locuri vizibile. (3) Este interzisă utilizarea mijloacelor de supraveghere video ascunse, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege. (4) Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace de supraveghere video în spaţii în care se impune asigurarea intimităţii persoanelor, cum ar fi: cabine de probă, vestiare, cabine de duş, toalete şi alte locaţii similare. Art. 6 Prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea sistemelor de supraveghere video se efectuează cu consimţământul expres şi neechivoc al persoanei vizate sau în cazurile prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 7 Prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace de supraveghere video, exclusiv în legătură cu originea rasială sau etnică, convingerile politice, religioase sau filozofice, apartenenţa sindicală, starea de sănătate şi viaţa sexuală este interzisă, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege. Art. 8 (1) Prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor prin mijloace de supraveghere video este permisă pentru îndeplinirea unor obligaţii legale exprese sau în temeiul unui interes legitim, cu respectarea drepturilor persoanelor angajate, în special a informării prealabile a acestora. (2) În situaţia în care nu sunt aplicabile prevederile alin. (1), prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor prin mijloace de supraveghere video nu se poate efectua decât pe baza consimţământului expres şi liber exprimat al acestora, cu respectarea drepturilor persoanelor angajate, în special a informării prealabile a acestora. (3) Nu este permisă prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor prin mijloace de supraveghere video în interiorul birourilor unde aceştia îşi desfăşoară activitatea la locul de muncă, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege sau a avizului Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.Art. 11 (1) Operatorii care prelucrează date cu caracter personal prin mijloace de supraveghere video sunt obligaţi să furnizeze informaţiile prevăzute la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu privire la: a) existenţa sistemului de supraveghere video şi scopul prelucrării datelor prin astfel de mijloace; b) identitatea operatorului; c) existenţa înregistrării imaginilor şi categoriile de destinatari ai acestora; d) drepturile persoanelor vizate şi modul de exercitare a acestora. (2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) trebuie aduse la cunoştinţa persoanelor vizate, în mod clar şi permanent. Existenţa sistemului de supraveghere video va fi semnalată prin intermediul unei pictograme care să conţină o imagine reprezentativă cu vizibilitate suficientă şi poziţionată la o distanţă rezonabilă de locurile unde sunt amplasate echipamentele de supraveghere video. Art. 12 (1) Persoanele vizate beneficiază de dreptul de informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenţie asupra datelor, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale şi dreptul de a se adresa justiţiei, care se exercită în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În cazul activităţilor de prevenire, cercetare şi reprimare a infracţiunilor şi de menţinere a ordinii publice, precum şi al altor activităţi desfăşurate în domeniul dreptului penal, sunt aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.Art. 13 (1) Operatorii sunt obligaţi să adopte măsurile de securitate tehnice şi organizatorice necesare pentru protejarea datelor cu caracter personal în condiţiile art. 19 şi 20 din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace de supraveghere video nu se poate realiza decât de persoanele autorizate de către operator. (3) Persoanele prevăzute la alin. (2) trebuie să fie instruite de operator cu privire la legislaţia referitoare la protecţia datelor cu caracter personal şi sunt obligate să se supună acesteia. Art. 14 (1) Durata de stocare a datelor obţinute prin intermediul sistemului de supraveghere video trebuie să fie proporţională cu scopul pentru care se prelucrează datele, dar nu mai mare de 30 de zile, cu excepţia situaţiilor expres reglementate de lege sau a cazurilor temeinic justificate. (2) La expirarea termenului stabilit de operator în condiţiile alin. (1), înregistrările se distrug sau şterg, după caz, în funcţie de suportul pe care s-au stocat. (2) Prevederile prezentei decizii nu se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal, prin mijloace de supraveghere video, efectuate de persoanele fizice exclusiv pentru uzul lor personal, dacă datele în cauză nu sunt destinate a fi dezvăluite.Un aspect foarte important pentru cei care îşi instalează camere de supravegheze acasă:potrivit legii, imaginile nu pot fi folosite ca probă în instanţă în cazul în care sistemul instalat nu este unul certificat de autorităţi.
Persoanele fizice care au casa pe pamant sau curti comune cu alte persoane au dreptul sa monteze camere unde doresc atata timp cat unghiul pe care il supravegheaza nu apartine de locuri publice si atata timp cat se cere consimtamantul persoanelor cu care se imparte curtea.
Persoanele care stau la bloc si isi instaleaza camere de supraveghere in fata usii sau in afara apartamentului trebuie sa primeasca acordul de la toti vecinii care o sa treaca frecvent prin fata camerelor. Sau daca un administrator de bloc doreste sa instaleze camere in fiecare scara, la intrare, trebuie sa ceara acordul tuturor locatarilor pentru a instala camere si pentru a putea supraveghea in mod legal.
Legea nr. 677 /2001:
Art. 5 (1)Orice prelucrare de date cu caracter personal, cu excepţia prelucrărilor care vizează date din categoriile menţionate la art. 7 alin. (1), art. 8 şi 10, poate fi efectuată numai dacă persoana vizată şi-a dat consimţământul în mod expres şi neechivoc pentru acea prelucrare.
(6)Prezenta lege nu se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate de persoane fizice exclusiv pentru uzul lor personal, dacă datele în cauză nu sunt destinate a fi dezvăluite.
Alineatul (6) se aplica si persoanelor care achizitioneaza camere ascunse Daca doriti sa folositi camere de supraveghere spion sau ascunse si nu vreti sa mergeti cu ele la politie sau sa le faceti publice, puteti sa supravegheati linistiti.
Legea nr. 286/2009:
Art. 226 – Violarea vieţii private
(1) Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
(2) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
(4) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
(5) Plasarea, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare audio sau video, în scopul săvârşirii faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2), se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Facand un rezumat al articolului 226 al legii nr. 286 din 2009 putem spune ca supravegherea vietii private fara drept prin fotografierea, inregistrarea de imagini sau captarea inregistrarilor, ascultarea prin plasarea de microfoane sau alte mijloace tehnice sau inregistrarea unei persoane in locuinta personala, reprezinta o infractiune. Viata privata nu se opreste odata trecut de usa apartamentului, aceasta include si holurile locuintei sau alte cai comune de acces.
In cazul unui angajat, daca acesta semneaza un contract cu o firma, in care se specifica faptul ca va fi supravegheat video, acesta practic isi ofera consimtamantul de a fi supravegheat. Astfel angajatorul are dreptul sa foloseasca datele captate in instanta.Daca doriti sa supravegheati locuinta sau afacerea dumneavoastra trebuie sa luati in vedere ca supravegherea video, plus inregistrarea audio, nu sunt permise. Se permite doar una dintre cele doua, niciodata impreuna. Daca riscati sa filmati si sa inregistrati audio si sa prezentati aceste inregistrari ca dovada la politie veti fi sanctionati.
DECIZIE
privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de
supraveghere video
În vederea asigurării unei protecţii eficiente a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
persoanelor fizice, în special a dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, statuat de art.
16 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene.
întrucât utilizarea tehnicilor pentru captarea, transmiterea, manipularea, înregistrarea,
stocarea sau comunicarea datelor constituite din imagini privind persoanele fizice reprezintă
operaţiuni de prelucrare a datelor cu caracter personal, în conformitate cu paragraful (14) din
Preambulul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia
persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a
acestor date, corelate cu dispoziţiile Convenţiei nr. 108/1981 a Consiliului Europei,
luând în considerare documentele emise la nivelul Grupului de Lucru Art. 29 şi al altor
organisme europene în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace de
supraveghere video, în care se subliniază potenţialele riscuri referitoare la respectarea dreptului la
viaţă privată şi a dreptului la protecţia datelor cu caracter personal, precum şi necesitatea
respectării principiului proporţionalităţii datelor prelucrate raportat la scopul propus,
având în vedere că utilizarea mijloacelor de supraveghere video poate aduce atingere
dreptului la viaţă privată al individului, consfinţit de art. 26 din Constituţia României,
luând în considerare dispoziţiile Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii referitoare la
necesitatea respectării demnităţii angajatului şi informarea corectă cu privire la condiţiile de
muncă, precum şi cele referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă,
având în vedere dispoziţiile art. 3 lit. a) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia
persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date,
cu modificările şi completările ulterioare, care definesc datele cu caracter personal ca fiind orice
informaţii referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă,
luând în considerare prevederile art. 3 lit. b) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia
persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date,
cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc faptul că prelucrarea datelor cu caracter
personal este orice operaţiune sau set de operaţiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter
personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea,
stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terţi prin
transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ştergerea sau
distrugerea,
având în vedere regulile generale privind prelucrarea datelor personale, potrivit cărora
datele cu caracter personal destinate a face obiectul unei prelucrări trebuie să fie prelucrate cu
bună credinţă şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, colectate în scopuri determinate,
legitime şi explicite, adecvate, pertinente şi neexcesive faţă de scopul în care sunt colectate şi
ulterior prelucrate, exacte şi, dacă este cazul, actualizate, stocate într-o formă care să permită
identificarea persoanelor vizate strict pe durata necesară realizării scopurilor în care datele sunt
prelucrate,
luând în considerare extinderea accentuată în societatea contemporană a utilizării
sistemelor de supraveghere video în spaţiile publice şi private, destinate prevenirii săvârşirii de
fapte de natură a aduce atingere persoanelor fizice, bunurilor şi proprietăţilor publice ori private,
raportat la dezvoltarea sistemelor tehnologice de supraveghere prin utilizarea de camere
de supraveghere video, de natură a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
persoanelor fizice, prin utilizarea nelegitimă, neadecvată sau excesivă a acestora,
remarcând faptul că numeroase entităţi publice sau private au început să utilizeze frecvent
sisteme de supraveghere video, în principal, pentru a controla deplasarea persoanelor şi a
bunurilor, precum şi accesul în anumite spaţii,
având în vedere că anumite entităţi publice sau private utilizează sisteme de supraveghere
video, în mod excesiv, atât pentru a controla accesul angajaţilor la locul de muncă, cât şi pentru a
monitoriza corectitudinea şi eficienţa activităţii desfăşurate de aceştia, ceea ce poate aduce
atingere vieţii private a acestora,
având în vedere necesitatea stabilirii de către operator a unor măsuri adecvate pentru
asigurarea exercitării drepturilor persoanelor ale căror date cu caracter personal sunt supuse
prelucrării prin mijloace de supraveghere video, raportat la natura datelor prelucrate şi scopul
prelucrării acestora,
luând în considerare responsabilitatea legală a operatorilor de a asigura informarea
persoanelor vizate cu privire la faptul că în anumite spaţii se realizează monitorizarea prin
mijloace de supraveghere video,
pentru a clarifica modalitatea de aplicare a regulilor generale de prelucrare a datelor cu
caracter personal prin mijloace de supraveghere video, precum şi pentru a evita producerea unor
abuzuri în activitatea de prelucrare a datelor cu caracter personal prin mijloace de supraveghere
video, care pot afecta viaţa privată a unui număr semnificativ de persoane fizice,
ţinând cont de dispoziţiile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor,
valorilor şi protecţia persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de
Normele Metodologice de aplicare,
având în vedere dispoziţiile referitoare la prelucrarea imaginii din reglementările
legale în domeniul audiovizualului,
văzând Referatul de aprobare nr. 21 din 28 martie 2012 al Serviciului Control operatori
din cadrul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal,
referitor la propunerea emiterii unei decizii privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin
utilizarea mijloacelor de supraveghere video,
În temeiul prevederilor art. 3 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu
Caracter Personal, cu modificările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de
organizare şi funcţionare a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu
Caracter Personal, aprobat prin Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 16/2005, cu
modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter
Personal emite următoarea
DECIZIE
Art. 1
(1) Colectarea, înregistrarea, stocarea, utilizarea, transmiterea, dezvăluirea sau orice alte
operaţiuni de prelucrare a imaginilor prin mijloace de supraveghere video, care permit
identificarea directă sau indirectă a persoanelor fizice, reprezintă operaţiuni de prelucrare a
datelor cu caracter personal ce intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru
protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a
acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Imaginile referitoare la persoane identificate sau identificabile, prelucrate prin
mijloace de supraveghere video, pot constitui date cu caracter personal:
a) chiar dacă nu sunt asociate cu datele de identitate ale persoanei sau
b) chiar dacă nu conţin imaginea persoanei filmate, ci alte informaţii de natură să conducă la
identificarea acesteia ( ex: numărul de înmatriculare al vehiculului);
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică indiferent de suportul utilizat pentru prelucrare, de
tehnica utilizată sau de tipul de echipament.
Art. 2
Instalarea şi utilizarea sub aspect tehnic a echipamentelor şi elementelor componente ale
sistemului de supraveghere video se realizează în conformitate cu reglementările legale în
vigoare.
Art. 3
Prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea sistemelor de supraveghere video
se efectuează cu respectarea regulilor generale prevăzute de art. 4 din Legea nr. 677/2001, cu
modificările şi completările ulterioare, în special a principiului proporţionalităţii scopului.
Art. 4
Supravegherea video poate fi efectuată, în principal, în următoarele scopuri:
a) prevenirea şi combaterea săvârşirii infracţiunilor;
b) supravegherea traficului rutier şi constatarea încălcării regulilor de circulaţie rutieră;
c) asigurarea pazei şi protecţiei persoanelor, bunurilor şi valorilor, a imobilelor şi a
instalaţiilor de utilitate publică, precum şi a împrejmuirilor afectate acestora;
d) îndeplinirea unor măsuri de interes public sau exercitarea prerogativelor de autoritate
publică;
e) realizarea unor interese legitime, cu condiţia să nu se prejudicieze drepturile şi libertăţile
fundamentale sau interesul persoanelor vizate.
Art. 5
(1) Supravegherea video poate fi efectuată în locuri şi spaţii deschise sau destinate
publicului, inclusiv pe căile publice de acces de pe domeniul public sau privat, în condiţiile
prevăzute de lege.
(2) Camerele de supraveghere video se montează în locuri vizibile.
(3) Este interzisă utilizarea mijloacelor de supraveghere video ascunse, cu excepţia
situaţiilor prevăzute de lege.
(4) Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace de supraveghere
video în spaţii în care se impune asigurarea intimităţii persoanelor, cum ar fi: cabine de probă,
vestiare, cabine de duş, toalete şi alte locaţii similare.
Art. 6
Prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea sistemelor de supraveghere video
se efectuează cu consimţământul expres şi neechivoc al persoanei vizate sau în cazurile
prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 7
Prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace de supraveghere video, exclusiv în
legătură cu originea rasială sau etnică, convingerile politice, religioase sau filozofice, apartenenţa
sindicală, starea de sănătate şi viaţa sexuală este interzisă, cu excepţia cazurilor prevăzute expres
de lege.
Art. 8
(1) Prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor prin mijloace de supraveghere
video este permisă pentru îndeplinirea unor obligaţii legale exprese sau în temeiul unui interes
legitim, cu respectarea drepturilor persoanelor angajate, în special a informării prealabile a
acestora.
(2) În situaţia în care nu sunt aplicabile prevederile alin. (1), prelucrarea datelor cu
caracter personal ale angajaţilor prin mijloace de supraveghere video nu se poate efectua decât pe
baza consimţământului expres şi liber exprimat al acestora, cu respectarea drepturilor persoanelor
angajate, în special a informării prealabile a acestora.
(3) Nu este permisă prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor prin mijloace
de supraveghere video în interiorul birourilor unde aceştia îşi desfăşoară activitatea la locul de
muncă, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege sau a avizului Autorităţii Naţionale de
Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Art. 9
Prelucrarea datelor cu caracter personal ale minorilor prin mijloace de supraveghere
video, inclusiv dezvăluirea acestora, este permisă cu acordul expres al reprezentantului legal sau
în situaţiile prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările
ulterioare, cu respectarea drepturilor acestora, în special a informării prealabile.
Art. 10
(1) Prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace de supraveghere video, inclusiv
dezvăluirea acestora, efectuată exclusiv în scopuri jurnalistice, literare sau artistice, se realizează
cu respectarea condiţiilor stabilite de Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările
ulterioare.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), dacă datele au fost făcute publice în mod manifest de
către persoana vizată sau sunt strâns legate de calitatea de persoană publică a persoanei vizate ori
de caracterul public al faptelor în care este implicată, devin incidente prevederile art. 11 din
Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Prelucrarea datelor cu caracter personal ale minorilor prin mijloace de supraveghere
video, efectuată exclusiv în scopuri jurnalistice, literare sau artistice se poate realiza numai cu
protejarea vieţii private a acestora, potrivit Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi a reglementărilor legale incidente.
Art. 11
(1) Operatorii care prelucrează date cu caracter personal prin mijloace de supraveghere
video sunt obligaţi să furnizeze informaţiile prevăzute la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 677/2001,
cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu privire la:
a) existenţa sistemului de supraveghere video şi scopul prelucrării datelor prin astfel
de mijloace;
b) identitatea operatorului;
c) existenţa înregistrării imaginilor şi categoriile de destinatari ai acestora;
d) drepturile persoanelor vizate şi modul de exercitare a acestora.
(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) trebuie aduse la cunoştinţa persoanelor vizate, în
mod clar şi permanent. Existenţa sistemului de supraveghere video va fi semnalată prin
intermediul unei pictograme care să conţină o imagine reprezentativă cu vizibilitate suficientă şi
poziţionată la o distanţă rezonabilă de locurile unde sunt amplasate echipamentele de
supraveghere video.
Art. 12
(1) Persoanele vizate beneficiază de dreptul de informare, dreptul de acces la date, dreptul
de intervenţie asupra datelor, dreptul de opoziţie, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale
şi dreptul de a se adresa justiţiei, care se exercită în conformitate cu prevederile Legii nr.
677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În cazul activităţilor de prevenire, cercetare şi reprimare a infracţiunilor şi de
menţinere a ordinii publice, precum şi al altor activităţi desfăşurate în domeniul dreptului penal,
sunt aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art. 13
(1) Operatorii sunt obligaţi să adopte măsurile de securitate tehnice şi organizatorice
necesare pentru protejarea datelor cu caracter personal în condiţiile art. 19 şi 20 din Legea nr.
677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace de supraveghere video nu se
poate realiza decât de persoanele autorizate de către operator.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (2) trebuie să fie instruite de operator cu privire la
legislaţia referitoare la protecţia datelor cu caracter personal şi sunt obligate să se supună
acesteia.
Art. 14
(1) Durata de stocare a datelor obţinute prin intermediul sistemului de supraveghere video
trebuie să fie proporţională cu scopul pentru care se prelucrează datele, dar nu mai mare de 30 de
zile, cu excepţia situaţiilor expres reglementate de lege sau a cazurilor temeinic justificate.
(2) La expirarea termenului stabilit de operator în condiţiile alin. (1), înregistrările se
distrug sau şterg, după caz, în funcţie de suportul pe care s-au stocat.
Art.15
(1) Prelucrarea datelor personale prin sisteme de supraveghere video, inclusiv transferul
acestora într-un stat terţ, trebuie notificată Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării
Datelor cu Caracter Personal, anterior începerii prelucrării, cu excepţia situaţiilor care intră sub
incidenţa deciziilor preşedintelui acestei autorităţi privind cazurile în care nu este necesară
notificarea.
(2) În situaţia în care devin aplicabile dispoziţiile Deciziei preşedintelui Autorităţii
Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal nr. 11/2009 privind
stabilirea categoriilor de operaţiuni de prelucrare a datelor cu caracter personal, susceptibile de a
prezenta riscuri speciale pentru drepturile şi libertăţile persoanelor, notificarea se efectuează în
termenul stabilit de art. 2 al acesteia.
Art. 16
Încălcarea dispoziţiilor prezentei decizii atrage răspunderea contravenţională, potrivit
Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, dacă fapta nu este săvârşită în
astfel de condiţii încât să constituie infracţiune.
Art. 17
(1) Prevederile prezentei decizii nu se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal
prin mijloace de supraveghere video efectuate în cadrul activităţilor prevăzute de art. 2 alin. (7)
din Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Prevederile prezentei decizii nu se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal,
prin mijloace de supraveghere video, efectuate de persoanele fizice exclusiv pentru uzul lor
personal, dacă datele în cauză nu sunt destinate a fi dezvăluite.
Art. 18
Prezenta decizie nu aduce atingere altor dispoziţii legale în vigoare referitoare la
utilizarea mijloacelor de supraveghere video.
Art. 19
(1) Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
(2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei decizii, operatorii de
date cu caracter personal care prelucrează date dintre cele prevăzute la art. 1 vor efectua
demersurile necesare pentru respectarea dispoziţiilor acesteia.
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter
Personal
Georgeta Basarabescu
Decizia nr. 52 din 31 mai 2012